Pro sau contra?
Ar trebui sa avem o gandire pozitiva cu privire la multele inventii care includ panourile solare?!
Cravata cu panouri solare iti incarca telefonul
Din punctul de vedere al energiei necesare funcţionării dispozitivelor mobile, prezentul este un fel de epocă preistorică în care cea mai bună soluţie de rezervă este incomodul şi pretenţiosul panou solar. Dacă lucrurile nu vor evolua rapid, în curând vor avea hainele blindate cu panouri solare pentru a obţine o autonomie cât mai mare pentru telefonul nostru. Iar cum cravata face parte din garderoba multora, de ce nu ar fi şi ea dotată cu panouri solare.
Se numeşte Piano Tie(as inclina sa spun ca datorita aspectului) şi este rezultatul muncii oamenilor de ştiinţă din cadrul Universităţii din Iowa. Panourile solare sunt efectiv lipite de cravata dotată cu un buzunar pe spate, în care este ţinut telefonul. În bătaia directă a luminii, Piano Tie poate oferii telefonului 3.6 volţi.
Oricât de interesantă pare a fi ideea cercetătorilor americani, nu pot să nu ridic două, chiar trei semne de întrebare. Primul e legat de inconfortul creat de un telefon ceva mai greu. Nu va fi foarte plăcut să-ţi atârne de gât o cravată care poartă în marsupiu un PDA de vreo 300 grame. În al doilea rând,s-ar isca o adevărată problemă cu făcutul nodului.Unii oameni au probleme chiar si cu nodul unei cravate simple, darămite cu una care contine panouri solare.In ultimul rand, antena telefonului emite unde electromagnetice. Este acelaşi tip de radiaţie ca la cuptoarele cu microunde, doar că într-o cantitate mult mai mică. Aşa cum cuptorul încălzeşte mâncarea, undele mobilului încălzesc celulele umane, afectându-le în mod negativ.Este posibil ca peste 30 de ani să ne întrebăm cum au fost în stare oamenii să pună aşa o sursă de radiaţie in apropierea capului cap.
Miriam Faur
Faina cravata...
RăspundețiȘtergerepacat ca nu se gandesc sa incarce ceva care nu ar produce radiatii!