luni, 4 mai 2009

Termocentrala Paroşeni, în pericol din 2010

Mai sunt necesare două instalaţii pentru ca termocentrala pe huilă, din judeţul Hunedoara, să fie considerată "curată".
Altfel, începând din anul 2010, CET Paroşeni nu va primi aviz de mediu şi va fi închisă. Procesul de retehnologizare abia s-a finalizat, cu un an în urmă.
Noile instalaţii au fost cumpărate cu un împrumut acordat de Japonia şi au fost montate chiar de oamenii concernelor japoneze care le-au produs: Itochu, Hitachi şi Toshiba.
Infuzia de capital de 150 milioane de dolari a făcut ca Paroşeni să fie una dintre cele mai performante centrale pe cărbune din Europa.
Totuşi, mai sunt necesare două instalaţii costisitoare, dar obligatorii, pentru a produce energie curată: dispozitive de reducere a sulfului, a oxizilor de azot şi asigurarea depozitelor de zgură şi cenuşă. Suma necesară: 120 milioane de euro.

Modernizată de japonezi
Sucursala Electrocentrale Paroşeni din judeţul Hunedoara a fost construită la începutul anilor 50, plecând de la un proiect de provenienţă rusească, fiind prima termocentrală pe cărbune din ţara noastră. Uzina de producerea a energiei electrice şi termice din municipiul Vulcan a fost proiectată să alimenteze cu electricitate şi energie termică toată regiunea Văii Jiului, precum şi industria minieră din cele şase localităţi ale zonei.
La începutul anilor 2000, odată cu începerea negocierilor pentru aderarea României la Uniunea Europeană, existenţa termocentralei pe huilă a fost pusă în discuţie din cauza poluării.
Soluţia salvatoare atât pentru întreprindere, cât şi pentru industria minieră din Valea Jiului a fost o investiţie de modernizare, realizată printr-un împrumut acordat Guvernului României de Banca Japoneză pentru Cooperare Internaţională şi filiala japoneză a BNP Paribas.
Modernizarea Termocentralei Paroşeni a fost efectuată de un consorţiu format din companiile japoneze Itochu, Hitachi şi Toshiba. Proiectul a cuprins retehnologizarea unui grup de 150 de megawaţi şi 150 de gigacalorii/pe oră, pentru care s-au cheltuit 135 milioane de dolari.
Denumit generic "Grupul IV" al CET Paroşeni, acesta a fost pus în funcţiune în urmă cu un an şi reprezintă cea mai mare investiţie în sistemul termoenergetic din 1989 şi până în prezent.

Paraschiv Milena

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Lijit Search CUMPARATI HAINE FUNNY PENTRU ADOLESCENTI! Sunnyday Online Shop